miercuri, 6 septembrie 2017

Gold Coast şi Cairns - impresionanta coastă de est a Australiei


Gold Coast


Oraşul Gold Coast se întinde pe aproximativ 70 de kilometrii de coastă cu o plajă continuă cu nisip alb şi fin, ape turcoaz perfecte pentru surfing şi clădiri ce ating cerul, cu adevărat „Coasta de aur”.

Golden Coast este oraşul ce imi palce să îl asemăn cu un labirint datorită canelelor ce au furat din uscat şi au format zeci de insule, care au doar un singur pod de legătură între ele. Este un oraş impresionant în special datorită combinaţiei dintre plajă şi clădiri înalte întinse pe toată coasta, ce parcă formează un zid de protecţie pentru uscat.







Deşi luna august pentru Gold Coast nu este cea mai buna perioadă pentru plajă sau baie pentru că temperaturile sunt in jurul valorii de 20 de grade, oraşul era destul de aglomerat, cu turişti din toate părţile lumii veniţi în special pentru surfing, deoarece se află printre cele mai apreciate locuri din lume pentru acest sport.




Pe lângă plajă, înot şi surfing sunt şi alte activităţi de care să te bucuri în Gold Coast:

În căutare de balene 


Balenele pot fi văzute în apele de pe coasta de est a Australiei doar câteva luni pe an, ele migrează în perioada iunie-noiembrie pentru a da naştere puilor după care se întorc în apele reci ale Antarcticii. Nu aveam nici o garanţie că o să le putem vedea şi totul era la latitudinea lor, dar în acea zi şi-au făcut apariţia şi au vrut să ne impresioneze prin jocurile lor la suprafaţă. Când le vezi într-un filmuleţ nu par chiar atât de mari şi impresionante dar când apar la câţiva metrii lângă barcă cu care te afli rămâi fără cuvinte la propriu.



Skypoint


Este cea mai înaltă clădire din Gold Coast cu 245m mai aproape de cer, ce oferă o vedere spectaculoasă asupra întregului oraş.  Abia din turn poţi observa cât de frumos a fost construit oraşul, o multitudine de insule unite prin mici poduri pentru a forma un întreg.






Springbrook National Park şi Tamborine National Park


Australia are multe Parcuri Naţionale ceea ce dovedeşte că se preocupă foarte mult să menţină natura aşa cum a fost ea creată fără a fi distrusă de mâna umană. Oraşul Gold Coast este şi el înconjurat de câteva Parcuri Naţionale aşa că ne-am propus să facem o vizită la 2 dintre ele. Parcul Naţional Springbrook adăposteşte multe cascade frumoase ce pot fi descoperite parcurgând câţiva kilometrii prin pădurea deasă şi populată de foarte multe păsări ce te vor însoţi cu cântecele lor.




După o scurtă plimbare şi în Parcul Naţional Tamborine am privit apusul colorat ce parcă sângera la gândul că ziua este deja pe sfârşite.





Cairns


În ultimele trei saptămâni nu am schimbat doar locaţiile ci şi anotimpurile am început cu iarnă în Sudul Noii Zeelande, primăvară în Nordul Noii Zeelande şi Gold Coast şi vară în Cairns, diferenţe ce le-am resimţit pe deplin. 

Cairns s-a dezvoltat foarte mult ca destinaţie turistică, datorită apropierii sale de Marea Barieră de Corali, ceea ce ne-a făcut şi pe noi să îl vizităm. Oraşul se află pe locul patru în Australia ca locaţie preferată de turişti. 

Deşi este situat  pe coastă nu are plaje sau ape potrivite pentru înot, în schimb Esplanada din centrul oraşului, piscina publică sau nenumăratele cafenele şi restaurante sunt locuri perfecte pentru relaxare.



Dacă timpul vă permite puteţi face o plimbare în Gradina Botanică pentru a explora frmuseţea plantelor tropicale.





Cairns se numără printre puţinele regiuni din Australia în care am văzut culturi agricole, terenurile din apropierea oraşului sunt folosite în special pentru cultivarea trestiei de zahăr, în celelalte zone erau folosite doar pentru creşterea animalelor.  


Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recife de corali din lume, compus din peste 2.900 de recife individuale ce acoperă o suprafață de aproximativ 350000 km².

Este considerată una din Marile Minuni Naturale ale Lumii şi pe bună dreptate, datorită întinderii dar şi diversităţii de specii marine, adăposteşte peste 10.000 de specii marine unice, adevărate comori acoperite de apele mării.

A fost una dintre cele mai frumoase experienţe de snorkeling şi scuba trăite, erau mii de peşti de toate formele şi culorile ce încercau să se ascundă printre coralii impresionanţi.

Când am citit de curând un articol despre dispariţia Marii Bariere de Corali am zis că este puţin exagerat, dar când am văzut că foarte mulţi corali zăceau fără viaţă prăbuşiţi pe fundul oceanului am realizat că este o problemă reală şi din păcate încălzirea apelor oceanului duce la acest fenomen atât de grav.








La doar 45 de minute de mers cu barca de la Cairns se află Fitzroy Island, o mică insulă situată în mijlocul Marii Bariere de Corali,  o combinaţie frumoasă între păduri tropicale, plaje cu nisip alb şi ape perfecte pentru snorkeling.




La nord de Cairns de-a lungul coastei, se întind foarte multe staţiuni frumoase de aceea am închiriat o maşină şi am plecat să le descoperim.

Prim oprire a fost la Palm Cove, o staţiune foarte aproape de Cairns cu o pădure de palmieri întinsă pe toată plaja de unde şi-a luat şi denumirea.




Ne-am continuat drumul spre Port Douglas, un oraş ce s-a dezvoltat datorită industriei miniere dar şi datorită apropierii sale de Marea Barieră de Corali, unele persoane afirmă că acolo se află cel mai frumos recif din toată Marea Barieră.





Ultima oprire a fost la Cape Tribulation, o mică peninsulă acoperită de cea mai veche pădure tropicală din lume ce oferă o privelişte superbă asupra coastei de est.






Să aveţi o zi de poveste!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu