vineri, 31 martie 2017

Cambodgia - partea a doua


Angkor - un loc spectaculos

Motivul principal pentru care am vizitat Cambodgia a fost să vedem impresionantele temple din regiune Angkor, vechi de aproape 1000 de ani, care parcă ne-au hipnotizat şi unde am petrecut multe zile dar în fiecare zi găseam motive noi să ne minunăm de ce au construit oamenii din acele vremuri.

Templele din regiunea Angkor au fost inţial hinduse dar cu trecerea timpului au fost convertite la 
budism. 

Harta regiunii Angkor




duminică, 26 martie 2017

Cambodgia, de la un mare imperiu la decădere - prima parte

Cambodgia are o istorie impresionantă,  a fost centrul unui mare imperiu , Imperiul Khmer, care a fost creat în jurul anului 800 ajungând extrem de dezvoltat, ce cuprindea aproape toată Asia de sud-est.  A avut capitala la Angkor, care a fost o bună bucată de timp cel mai mare oraş din lume (în perioada de glorie 1180-1220 în acest oraş locuiau 750 000 persoane iar Londra acelor vremuri avea doar 80 000 de persoane, de 10 ori mai puţin).  Din acele vremuri nu a mai rămas din păcate decât o frumoasă istorie şi temple şi oraşe antice impresionante cu care cambodgienii se mândresc şi astăzi.

După un început promiţător Cambodgia a ajuns la polul opus, iar istoria ei recentă este foarte zbuciumată şi plină de lipsuri. După o listă lungă de dominaţii, războaie şi conducători corupţi a ajuns în anul 1970 să “ îşi ridice puţin capul” şi să planifice o lovitură de stat care deşi la început părea că are succes s-a dovedit să nu fie aşa, iar membrii partidului comunist numiţi khmerii roşii, au realizat genocidul cambodgian unde se estimează că au murit între 1,5 şi 3 milioane  de oameni.

Oamenii de aici chiar sunt încercaţi de sărăcie, deşi în ultima perioadă venitul pe cap de locuitor este în creştere, rămâne în continuare foarte scăzut şi de cele mai multe ori nu acoperă nevoile de bază. Vei vedea foarte mulţi copii care lucreză de la câţiva ani, care nu mai au timp pentru şcoală sau joacă şi care locuiesc în case din cele mai sărcăciose şi modeste posibil, dar încă zâmbesc şi aleargă fericiţi.

Cele mai multe mijloace de transport aici, sunt Tuk-tuk-urile şi motoarele, sunt foarte puţine maşini. Traficul este haotic, chiar dacă se conduce  pe dreapta, ca la noi, nu se respectă această regulă şi o mare parte merg nestingheriţi pe contrasens, de aceea şi trăversarea străzii este o adevărată aventură, nu te aştepta să primeşti prioritate chiar dacă eşti pe trecerea de pietoni.




vineri, 17 martie 2017

Thailanda, Phuket, impresii de călătorie – partea a doua

 James Bond island tour

Am început ziua cu o baie relaxantă în apele de lângă frumoasa insula Naka Or Lawa, după care am pornit spre Hong Island unde am făcut o plimbare superbă cu canoe.  Experienţa cu canoe  a fost foarte interesantă am trecut prin toate stările posibile de la teamă când intram în peşterile mici unde se auzeu tot felul de sunete şi era nevoie să stam intinşi pentru a nu fi loviţi, până la admiraţie faţă de priveliştile impresionante sau amuzament încercând să descifrăm formele stâncilor.
                     



duminică, 12 martie 2017

Thailanda, Phuket - impresii de călătorie, prima parte

Budismul este religia practicată de peste 90% din thailandezi şi este ceea ce stă la baza culturii thailandeze şi influenţează viaţa de zi cu zi. Am descoperit aici oameni foarte zâmbitori, în special femeile îţi vor zâmbi la tot pasul, cred le-a intrat în reflex să zâmbească şi asta îţi dă o stare de bună dispoziţie şi te face să le răspunzi tot cu un zâmbet.

Phuket este cea mai mare insulă din Thailanda, iar numele îi provine de la două cuvinte Thai munte şi bijuterie, insula chiar pare a fi o “bijuterie de munte/deal”  înconjurată de mare. Ce mi-a plăcut cel mai mult este fapul că sunt foarte multe hoteluri construite pe dealuri sau stânci de unde poţi avea o privelişte superbă.




vineri, 3 martie 2017

Langkawi - insula vulturilor

Langkawi este un arhipelag din Marea Andaman ce cuprinde 104 insule, din care doar 4 sunt locuite, iar cea mai mare poartă chiar denumirea arhipelagului, Langkawi, ce înseamnă în limba malaeză “vultur maroniu”, considerat simbolul insulei.

Langkawi  insula principala, este relativ mica, se întinde pe aproximativ 25 de km de la nord la sud, iar 2/3 din suprafaţa ei este dominată de munţi acoperiţi de păduri dese şi dealuri.

 Uneori suntem puţin sceptici cand vine vorba de popoarele musulmane, dar chiar am fost placut impresionaţi să descoperim că sunt un popor destul de primitor şi zâmbitor chiar şi cu străinii, ne-am simţit în siguranţă în Malaezia şi chiar ni s-au părut corecţi şi cu preţurile, nu am simţit că vor să-ţi ia de câteva ori mai mult doar pentru că eşti turist, cum de obicei se întâmplă prin alte părţi.

Noi am petrecut o săptămână în Langkawi, dar o poţi vizita şi pentru 2-3 zile dacă eşti doar în trecere spre o altă destinaţie.

Principalele atracţii:

SkyCab

Lasă în urmă micul orăsel Oriental Village şi du-te repede să prinzi loc la rând pentru că ai ceva de aşteptat pană să urci în telecabină.

Vei petrece aici cateva ore foarte frumoase, te vei bucura de o privelişte minunată dar şi de diversele experienţe în SkyDome, SkyRex sau 3D Art, ce sunt incluse în preţul biletului de bază care este  aproximativ 15 dolari de persoană.

Prima staţie este undeva la 650m deasupra nivelului mării de unde ai o panoramă superbă a insulei şi a numeroaselor insule din jur.

Şi când am crezut că nu se poate vedea mai frumos de atât am ajuns la cea de a doua staţie unde e o vedere de-a dreptul impresionantă la 360 de grade, aici urci până la 708m deasupra nivelului mării. De aici poţi să iei la pas cele 324 de trepte pentru a ajunge la Skybridge ce uneşte partea de sus a muntelui Machinchang, de unde vei putea observa frumoasa vegetaţie a insulei.