miercuri, 17 mai 2017

Manila, Filipine - oraşul ce combină trei continente


Insulele Filipine au o istorie foarte bogată ce combină Asia, Europa şi America, arhitectură europeană, mâncare americană şi oameni asiatici. Au avut parte de numeroase dominaţii, colonizarea spaniolă a durat aproximativ 350 de ani după care au fost cedate poporului American în anul 1898 ca urmare a războiului hispano-american şi aşa a devenit prima şi singura colonie a Statelor Unite, iar pe durata celui de Al Doilea Război Mondial au fost sub ocupație japoneză, în cele din urmă în 1946 au reuşit să îşi obţină independenţa.

Filipinezii sunt un popor iubitor de libertate au purtat două revoluţii paşnice fără vărsare de sânge, împotriva regimurilor considerate corupte.

Filipine este compusă din peste 7600 de insule şi are o populaţie numeroasă 100,7 milioane de persoane. Din păcate nivelul de trai este foarte scăzut, chiar şi Manila vei vedea  foarte mulţi oameni dormind pe străzi, familii întregi ce se străduiesc să îşi ducă traiul la umbra copacilor din parcuri.

Sistemul de transport în comun al Manilei nu este foarte dezvoltat sunt doar 3 linii de metrou sau mai bine zis tren, care acoperă foarte puţin din oraş. Dar cel mai des întâlnite sunt celebrele jeepney ce le folosec în special localnicii, după Al Doilea Război Mondial când trupele americane au început să părăsească insulele sute de jeep-uri militare au fost vândute sau date filipinezilor aşa că aceştia le-au modificat şi le folosesc şi astăzi în transportul public. Există şi varianta de transport cu trăsura dacă vrei să străbaţi străduţele din centrul istoric, sau un fel de bicicletă cu atas, dar dacă eşti mai înalt nici acestea sau cele de mai sus, nu sunt deloc o variantă bună, aşă că singura variantă rămâne taxiul dar trebuie să fii foarte atent  la preţ pentru că la destinaţie să nu te trezeşi că plăteşti mai mult.










Mi-a plăcut foarte mult faptul că peste tot sunt semne ce te îndeamnă să acorzi prioritate persoanelor în vârstă sau bolnave, de care chiar se ţine cont.

Manila nu are foarte multe atracţii turistice, este de ajuns un popas de 2-3 zile dacă eşti în trecere spre altă destinaţie. Principalele atracţii o să le prezint mai jos.

Este o ţară majoritar catolică şi are foarte multe Biserici superbe înfiinţate încă de pe vremea coloniştilor spanioli.

San Augustin Church  


Este o Biserică superbă ce se află în Patrimoniul UNESCO şi este considerată obiectiv naţional turistic şi istoric de către Guvernul Filipinez . A fost construită de spanioli în secolul al XVI-lea în stilul architectural unic, o reinterpretare a barocului European de către meşteri din China şi Filipine.

Interiorul este de-a dreptul înălţator, am avut ocazia să prindem şi o nuntă acolo ce făcea Biserica şi mai frumoasă.






Cathedral of the Immaculate Conception 


A fost înființată oficial în 1571, dar a fost supusă unui lung sir de cutremure şi incendii după care nu a rămas mai nimic. Structura actuală a fost terminată în 1958 dar din cauza cutremurelor a avut nevoie de numeroase restaurări.




Our Lady of Remedies Parish Church sau Malate Catholic Church


Biserica este dedicată Sfintei Fecioare Maria a remediilor şi are în altar o statuie făcătoare de minuni adusă din Spania în anul 1624.




National Museum of Anthropology


 Muzeul păstrează diferite colecţii antropologice şi arheologice ale tării. Muzeul este destul de mare şi bine organizat pe cele 5 nivele. Este o galerie interesantă denumită San Diego ce poartă numele unei nave ce s-a scufundat în apele din apropierea Manilei, datorită greutăţii sale. A fost iniţial construită cu scop comercial dar ulterior a fost transformată în navă de război.








Fort Santiago


Este unul dintre cele mai importante situri istorice din Manila şi a fost construită de conchistador-ul spaniol Miguel Lopez  în anul 1590 pentru a sărbători înfiinţarea noului oraş Manila. Ca şi celelalte clădiri din Filipine şi acest Fort a avut nevoie de numeroase restaurări din cauza distrugerilor apărute la cutremure sau în războaie. 







Ocean Park


Principalul punct de atracţie este  Oceanarium ce adăposteşte aproximativ 300 de specii de creaturi marine din zona Asia de Sud Est. Am asistat şi la 2 show-uri interesante unul cu foci şi altul cu păsări. Există şi o expoziţie dedicată Crăciunului unde cei mai mulţi dintre copiii din Manila simt pentru prima dată zăpada.















Star City - Parcul de distracţie


Parcul a fost înfiinţat în anul 1991 şi a început ca o expoziţie de Crăciun după care încet, încet s-a transformat în parcul de distracţie de astăzi.
O zi am vrut să uităm de anii din buletin aşa ca am petrecut toată după-amiaza în parcul de distracţie într-o aventură plină de adrenalină. Parcul este destul de complex iar biletul de intrare este aproximativ 9 dolari şi ai acces la toate atracţiile.  








Baywalk 


Este un loc special amenajat unde poţi face o plimbare pe malul mării, poţi admira apusul de soare, şi ai vedere spre Golful Manila.





Manila are cateva parcuri foarte frumoase ce ies în evidenţă pentru fântânile arteziene. Cel mai vizitat este Rizal Park ce se numără printre cele mai mari parcuri din Asia.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu